DEOSEB'I, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenţia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei fiinţe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alţii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalţi); a se distinge, a se remarca, a se evidenţia. 3. Tranz. A recunoaste un lucru sau o fiinţă dintre altele asemenea; a deslusi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] ? De⁴ + osebi.
Sursă : DEX'98 (53420)  - abis

A (se) deosebi ≠ a semăna
Sursă : Antonime (68299)  - siveco

DEOSEB'I vb. v. despărţi, izola, separa.
Sursă : Sinonime (180907)  - siveco

DEOSEB'I vb. 1. a deslusi, a diferenţia, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. si pop.) a osebi, (Ban., Transilv. si Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu usurinţă binele de rău.) 2. v. di-feri. 3. v. remarca.
Sursă : Sinonime (180906)  - siveco

DEOS'EBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
Sursă : Sinonime (180905)  - siveco

deoseb'i vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. deoseb'esc, imperf. 3 sg. deosebe'a; conj. prez. 3 sg. si pl. deosebe'ască
Sursă : DOR (239109)  - siveco

A SE DEOSEB//'I mă ~'esc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenţia; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
Sursă : NODEX (331314)  - siveco

A DEOSEB//'I ~'esc tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deslusi; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
Sursă : NODEX (331313)  - siveco